Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) arată că măsurile din asistența medicală instituite în contextul pandemiei SARS-COV-2 se mențin până la 31 martie. Astfel, se menține excepția de utilizare a cardului pentru validarea serviciilor medicale acordate la distanță, consultațiile pot fi făcute și la distanță, iar rețetele pot fi transmise de medic pacientului prin mijloace de comunicare electronică.
Se menține excepția de utilizare a cardului pentru validarea serviciilor medicale acordate la distanță până pe 31 martie
Guvernul a aprobat, la finalul anului trecut, o Ordonanță de Urgență prin care măsurile instituite în contextul pandemiei prin OUG 70/2020 au fost prelungite până la 31 martie 2021, arată CNAS, într-un comunicat de presă transmis luni.
„Astfel, se menține excepția de utilizare a cardului pentru validarea serviciilor medicale acordate la distanță, până la data de 31 martie 2021. Toate celelalte servicii medicale vor fi validate cu cardul de sănătate. De asemenea, consultațiile medicale acordate în asistența medicală primară și în ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog și logoped, pot fi acordate și la distanță, utilizând orice mijloace de comunicare”, scrie în document.
Totodată, consultațiile la medicul specialist din ambulatoriu se acordă fără a fi necesar biletul de trimitere, scrie News.ro.
După consultațiile la distanță, medicul de familie / medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripțiile medicale; documentele sunt transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică.
„Medicii din spital pot elibera, dacă situația o impune, la externarea asiguratului, prescripție medicală pentru medicamente cu și fără contribuție personală în ambulatoriu pentru maximum 90 de zile. Pentru situațiile care necesită prezentarea de documente casei de asigurări de sănătate de către asigurat, cât și pentru transmiterea documentelor necesare asiguraților de la casele de asigurări de sănătate, se pot utiliza mijloace electronice de comunicare”, mai arată CNAS.
De asemenea, rămân valabile până la 31 martie, următoarele documente a căror valabilitate expiră până la această dată:
– biletele de trimitere pentru specialități clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare;
– biletele de trimitere pentru specialități paraclinice;
– recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive – ce se depun / se transmit la casa de asigurări de sănătate;
– deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor și dispozitivelor asistive;
– deciziile de aprobare emise de către comisia de specialitate de la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru efectuarea investigației PET-CT.
Potrivit CNAS, medicii de familie pot prescrie în continuare pentru pacienții cronici inclusiv medicamentele restricționate din Lista de medicamente compensate și gratuite care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, cu mențiunea că pentru medicamentele care se eliberează în baza unor protocoale terapeutice și a unor formulare specifice (medicamente notate cu (**)1, (**)1Ω și (**)β în Lista de medicamente compensate și gratuite) este necesară evaluarea periodică a medicului de specialitate pentru a confirma sau modifica schema de tratament, la termenele prevăzute în protocoalele terapeutice sau în scrisorile medicale.
sursa:profit.ro