Sfântul Teodor (Sân Toader) este o sărbătoare care nu are o dată fixă, în fiecare an cade într-o altă zi, dar întotdeauna cu o săptămână înaintea Postului Paştelui.
Se spune că în timpul domniei tiranice a împăratului Iulian Apostatul, acesta a poruncit să se stropească cu sângele animalelor sacrificate idolilor toate produsele vândute pe piaţa cetăţii imperiale, pentru a întina astfel prima săptămână din Postul Mare al creştinilor. Dar mucenicul Teodor s-a arătat în vis arhiepiscopului de atunci, Eudoxie (360-369), descoperindu-i planul lui Iulian şi sfătuindu-l să fiarbă grăunte de grâu (kolva) şi să le distribuie locuitorilor Constantinopolului pentru că aceştia să nu meargă să cumpere de la piaţă.
Fiind astfel izbăviţi de întinăciunea idolatriei graţie acestui mucenic surpător al idolilor, arhiepiscopul a poruncit credincioşilor să serbeze în fiecare an, la încheierea primei săptămâni a Postului Mare, un praznic care să comemoreze acest eveniment. Această primă sâmbătă e, aşadar, ocazia unei duble bucurii: încheierea primei perioade a postului şi prăznuirea mucenicului.
Această zi este considerată ca ziua când tinerii necăsătoriţi au prilejul să se întreacă în curse călare. În credinţă populară, Sfântul Toader avea puterea de a se transforma în cal. De asemenea, în această zi sunt interzise cu desăvârşire muncile casnice, trebuind respectată această zi de sărbătoare.
Cei care se scoală cu noaptea în cap în dimineaţa zilei de Sfântul Teodor şi îşi spela părul înainte de a răsări soarele, deci înainte de a-şi scoate Sfântul Teodor caii la păscut, vor avea motive de bucurie, căci se spune: ,,Cresc cozile fetelor/ Cât cozile iepelor/ Pletele flăcăilor,/ Cat coamele cailor”. În apă pentru acest spălat se pune cenuşă, iar credinţele spun că duhurile vor veni şi se vor răcori cu această apă. Se mai adăugă în ea multe ierburi frumos mirositoare, fân, busuioc, mentă, cimbrişor, leuştean, hamei, zmeurica – şi asta nu doar pentru creşterea părului, ci şi că fetele să fie totdeauna frumoase şi îmbujorate, atrăgătoare că florile.
În această apă se pune şi un ban de argint (ca să se facă pielea ca argintul) şi chiar lapte de iapă. Apa care rămâne de la spălatul pe cap trebuie să fie turnata la ieslea cailor, pe o tufă de trandafiri sau pe proptelele unui gard. Când se toarnă, trebuie zis: ,,Câte proptele sunt la gard,/ Atâţia peţitori să-mi vie”.
În ziua de San – Toader se făcea coliva de grâu (Coliva lui San – Toader) care se ducea la biserica unde se sfinţea şi se împărţea copiilor sau oamenilor săraci. Din această sâmbătă începeau slujbele speciale pentru morţi, slujbe ce aveau loc în fiecare sâmbătă din Postul Mare şi se terminau în Joia Mare.
Pregătirea pentru intrarea în postul Sfintelor Paşti începe din Săptămâna Albă, când creştinii au dezlegare la lactate, ouă şi peşte şi care se încheie cu petrecerea din duminica de Lăsatul secului, şi continuă cu prima săptămână din Postul Mare, numită în popor Săptămâna Caii lui Sân’ Toader, care, în tradiţia populară, cuprinde practici de curăţire, de potolire a entuziasmului excesiv din perioada anterioară. Anul acesta, prima săptămână din Postul Mare este cea din perioada luni, 3 martie-sâmbătă, 19 aprilie
Prima zi după Lăsatul secului se numeşte ,,Lunea curată” sau ,,Săptămâna albă” care nu are dată fixă (anul acesta la 10 martie). În tradiţia populară, în această zi, unul dintre membrii familiei care se trezea mai devreme, scutura afară faţa de masă cu firimiturile rămase de la ospăţul din ajun, zicând: ,,Veniţi păsări să vă dau şi vouă din bucatele mele cu care prind postul, dar şi voi să prindeţi post de la bucatele de vară”. Acest ritual era săvârşit cu scopul de a apăra recoltele de atacurile păsărilor. De asemenea, femeile se ocupau cu spălatul vaselor cu leşie, pe care le urcau apoi în podul casei, pentru a fi schimbate cu vasele folosite în perioada postului.
Acum începe Postul Mare propriu-zis, care durează şapte săptămâni şi în care nu se consumă produse din carne, lapte, brânză şi ouă, ci doar alimente de origine vegetală. Această zi era consacrată şi preparării borşului, aliment nelipsit din post. Din marţea de după Lăsatul secului, în gospodăriile tradiţionale se torcea şi se ţesea de zor, femeile şi fetele pregătind deja hainele cu care aveau să se îmbrace în ziua de Paşti. Practic, în această săptămână, viaţa revine la o perioadă de linişte, fără petreceri zgomotoase, se fac urări de sănătate, oamenii se împacă.
În Biserica Ortodoxă, prima sâmbătă ce precede Postul Mare este Sâmbăta Sfântului Teodor, de numele căruia se leagă introducerea binecuvântării colivei în tradiţia liturgică a Bisericii, dar care în tradiţia populară marchează trecerea de la anotimpul rece la cel cald. În tradiţia populară, caii care-l însoţeau pe Sân’ Toader păzeau Soarele, pentru a evita fuga acestuia către miazănoapte şi pentru a salva, astfel, omenirea de la noaptea veşnică. Conform credinţei populare, caii lui Sân’ Toader sunt fiinţe mitice cu aspect de flăcăi cu coada ascunsă în iţari şi cu copitele ascunse în opinci, care readuc ordinea la începutul postului.
Ziua Sfântului Teodor este marcată şi de o serie de ritualuri populare. Fetele obişnuiau să meargă la pădure înainte de răsăritul soarelui, în locuri curate, de unde scoteau rădăcini de iarbă mare, iar în locul lor puneau sare, făină sau alte produse. Acasă, fierbeau aceste rădăcini, iar cu infuzia rezultată se spălau pe cap, în credinţa că le va creşte părul mare şi frumos, iar când se pieptănau spuneau: ,,Toadere, Sân’ Toader,/Dă cosiţă fetelor cât coada iepelor/Şi chică pruncilor cât coama cailor”. Cele care nu ajungeau la pădure se mai puteau spăla cu fiertura unui snop de fân din ieslea cailor, pentru a avea părul frumos şi bogat şi pentru a fi plăcute feciorilor. Uneori, după ce-şi spălau cosiţele, fetele aşezau ligheanul sub pat, puneau busuioc şi puţin păr sub pernă, în speranţa că-şi vor visa ursitul.
Pe de altă parte, flăcăii îşi tăiau pletele şi le ascundeau într-o scorbură de răchită, să le crească părul des precum răchita. Tot în această zi, odată ce împlineau 14 ani, fetele se pieptănau cu cărare pe mijloc, semn că au intrat în categoria fetelor de măritat, putând fi introduse de flăcăi în hora satului. În Bucovina se obişnuieşte ca în această zi să se tundă coama viţeilor şi a cailor, iar părul rezultat este pus în muşuroaiele de furnici, pentru ca ,,animalele din gospodărie să se înmulţească precum furnicile”.
În fapt, această săptămână a lui Sân’ Toader este prima din Postul Mare, în care nu se mai organizează petreceri cu muzică, nu se mănâncă ,,de dulce”, dar mai ales, se fac fapte bune, oamenii se împacă, într-un cuvânt – credincioşii se pregătesc pentru a putea primi Sfânta Împărtăşanie şi pentru a întâmpina Sărbătoarea Învierii Domnului cât mai curaţi sufleteşte.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante știri pe Spinos Media
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.
– Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.
– Cornel Dan Niculae – Leacuri şi remedii magice din Carpaţi. Magia şi fiinţele fantastice din arhaicul românesc. Editura: Electra, 2011
– Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.
– Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.
– Ion Ghinoiu – ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.
– Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Ştiucă – ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.
– Marcel Olinescu – ,,Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
– Mihai Coman – Mitologie populara românească. Editura: Minerva, Bucureşti, 1988.
– Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.
– Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009
– Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”, Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.
– Tony Brill – ,,Legendele românilor, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.
– Tudor Pamfile – ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.
– Tudor Pamfile –,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.
– Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.
