Știri Online * Ultimele Știri din Bârlad, Vaslui, Huși, Negrești, Murgeni * Știrile zilei * Actualizat azi

: marți, 31 ianuarie, 2023
: 31 ianuarie, 2023
- Reclamă -
reclame ziare barlad
ReligieSertarul cu vechituri- tradiția oului încondeiat
Articol din categoria: Stiri si Informatii

Sertarul cu vechituri- tradiția oului încondeiat

În cultul creștin ortodox se spune că atunci când Iisus a fost bătut cu pietre, când acestea l-au atins, s-au transformat în ouă roşii.

Vremea astăzi

31 ianuarie, 2023 -
-3.3 C
Bârlad

Curs Valutar astăzi

RON - Română (nou) leu
EUR
4,942
USD
4,562
CHF
4,907
GBP
5,561

Cele mai citite Știri

Dan Horgan
Dan Horgan
Lucrez maşti din lemn, icoană naivă pe sticlă şi ouă încondeiate cu motive geometrice. Mai multe modele puteţi vedea dacă vizitaţi site-ul: www.danhorgan.webgarden.ro

Sertarul cu vechituri- tradiția oului încondeiat

În cultul creștin ortodox se spune că atunci când Iisus a fost bătut cu pietre, când acestea l-au atins, s-au transformat în ouă roşii.

- Reclama -
Pământul, în gândirea simplă a ţăranului român, se prezintă sub întruchiparea unui ou, fundul oului reprezentând Pământul muritorilor, iar vârful fiind Cerul divinităţii.
În credinţa populară acest ou ar pluti pe o apă întinsă, apă în care s-ar vărsa chiar Apa Sâmbetei,

Oul, ca simbolistică, reprezintă mai mult decât ar putea reda orice limbaj şi mai mult decât ne poate istorisi raţiunea. Cu bine cunoscuta sa formă rotund-ovoidă care inspiră, în acelaşi timp, linişte şi mister, oul nu avea cum să fie trecut cu vederea de către oamenii de rând şi de către specialiştii în domeniu.

Mitologia populară prevede că atunci când oamenii nu ar mai înroşi ouă în joia Paştelui, atunci lumea se va sfârşi. Deşi astăzi, asociem ouăle roşii sărbătorii pascale cea mai mare şi mai importantă sărbătoare a tuturor creştinilor, tradiţia ouălor vopsite în diferite culori este mult mai veche decât creştinismul chiar din anticitate. Ouăle roşii sunt alimentele sacre de care nu este bine să fie luate în derâdere.

Ele ne aduc aminte de acel coş cu ouă aşezat sub crucea pe care Mântuitorul pătimea răscumpărând păcatele noastre, devenind roşii în urma sângelui care picura din rănile Lui. Ciocnirea ouălor vopsite în roșu, este un ritual moştenit de la primii creştini care îşi dăruiau ouă roşii de Paşte, se sărutau pe obraji şi spuneau salutul sfânt: ,,Hristos a Înviat!” urmat de răspunsul: ,,Adevărat a Înviat!”.

În afara ouălor vopsite în roșu, la români există o adevărată artă a încondeierii ouălor. Dacă geto-dacii, prin veberarea cultului solar, vopseau ouăle cu galben, semnificând culoarea Soarelui pe bolta cerească sau în portocaliu – culoarea discului solar la răsărit şi apus. Odată cu pătrunderea creştinismului, ouăle au început să fie vopsite şi în roşu. Vecinii noştri, slavii, au împrumutat obiceiul încondeierii de la comunităţile daco-romane cu care au intrat în contact în perioada migrării lor în Europa de est şi Balcani existând peste 70 de desene diferite.

Lucrate cu migală în tehnica rezervării de spaţii prin acoperire cu ceară şi imersiune succesivă în culori diferite, ouăle încondeiate sunt decorate cu numeroase motive luate de pe scoarţe, alesături sau cusături.

- Reclama-reclame ziare barlad

Oul încondeiat trăieşte şi în credinţele poporului nostru şi este păzitor de duhuri necurate. Oul roşu se întrebuinţa ca amuletă, obicei practicat, în zilele noastre și la ruşii din părţile Uralului, unde se făceau ouă din pietre semi-preţioase, vestitele Ouă Faberge de diferite culori, între care şi roşii, mici de tot, şi se purtau ca fetişuri la încheietura mâinii, cum se poartă mărţişoarele, după cum fetiş trebuie să fi fost ouăle de piatră vopsite cu galben şi oranj, din mormintele preistorice, îngropate odată cu mortul, ca protecţie spirituală împotriva Duhurilor Răului.

Culoarea roşie, fiind simbolul vieţii, deci al puterii, explică pentru ce popoarele războinice au adoptat-o pe steagurile lor, pentru că la popoarele indo-germanice culoarea roşie era semnul măririi şi al cinstei, culoare cu care se înfăşurau şi împăraţii purpură, semnul forţei, al stăpânirii.

Odinioară, numai la curţile domneşti era îngăduită întrebuinţarea unor anumite obiecte și piese de vestimentație de culoare roşie.

Pentru locuitorii Daciei, ouăle vopsite erau o ofrandă rituală destinată divinităţilor htoniene şi strămoşilor. Ca o rămăşiţă a acelor vremi, folclorul românesc reţine că de Paşti, cojile ouălor roşii se dădeau pe o apă curgătoare, spre a se duce în ,,Ţara Blajinilor”. (fiinţe imaginare, încarnări ale copiilor morţi nebotezaţi, al căror loc de vieţuire se afla la ,,capătul lumii”, locul unde se varsă Apa Sâmbetei). În felul acesta, şi Blajinii aflau că pentru toţi creştinii a venit Paştele.”

Creştinitatea leagă simbolul ouălor roşii de patimile lui Iisus. În cultul creștin ortodox se spune că atunci când Iisus a fost bătut cu pietre, când acestea l-au atins, s-au  transformat în ouă roşii. Şi se mai spune că Sf. Maria, venind să-şi vadă Fiul răstignit, a adus nişte ouă într-un coş spre a le dărui soldaţilor să-i permită sa-şi vadă fiul, dar care s-au înroşit de sângele mântuitorului stând sub cruce. Răstignirea şi învierea reprezintă eterna legătură dintre moarte şi viaţă, aşa precum renaşte natura în fiecare primăvară, când se reia ciclul vieţii. Oul, el însuşi purtător de viaţă, devine un simbol al regenerării, al purificării, al veşniciei.

La noi, ouăle nu se vopsesc doar în roşu, ci şi în alte culori, realizând desene deosebit de inspirate şi frumos lucrate, în motive geometrice sau reprezentând plante, animale ori diferite simboluri de a ,,încondeia”, ,,de a scrie”, ,,a chinui” sau ,,închistri” ouă. Armonia culorilor, delicateţea modelelor transmise din generaţie în generaţie şi măiestria execuţiei, au transformat acest meşteşug empiric în artă. Ouăle sunt încondeiate în trei-patru sau mai multe culori, de obicei, ţinând cont şi de simbolul fiecărei culori în parte.

Tehnica împistririi ouălor este cea mai complexă, mai artistică şi totodată cel mai greu de realizat întrucât, folosind baia integrală de culoare şi uzând de tehnica cruţării succesive a fondului, rezultă că munca de elaborare artistică este îndelungată şi dificilă.

Ouăle s-au încondeiat la început cu un capăt de lumânare înmuiat la o sursă de căldură şi cu el se scria pe coaja oului după care era vopsit intr-o singură culoare de obicei roşu. De asemeni s-a mai practicat tehnica ornării ouălor şi cu peniţa cu tuş, pana de gâscă, de fapt desenarea cu tuş de diferite culori pe suprafaţa oului şi astfel ieşind la lumină adevărate opere de artă, ouă care se mai păstrează încă în muzeele de specialitate.

Dar unealta de bază, chişiţa, este formată dintr-un beţişor de mărimea unui creion având la unul din capete fixată perpendicular o mică bucăţică de tablă foarte subţire de alamă, aramă sau tinichea, transformată în ţeavă prin înfăşurarea tăbliţei pe un ac de cusut foarte subţire, având în interior un orificiu foarte fin. Ceara se punea de regulă undeva pe marginea plitei de gătit să stea în felul acesta fierbinte la aproximativ 70° C, în care se adăuga un praf de cărbune foarte fin pentru a colora ceara şi astfel pentru a lăsa urme vizibile pe suprafaţa oului chiar când este desenat pe un câmp de culoare.

Prin împistritul arhaic se realizează ornamente în două nuanţe cromatice prin simpla menajare a fondului. Deci, împistritul comportă minimum două nuanţe în afara culorii de bază, de obicei albul, vernil-ul în mai multe nuanţe, pentru ouăle de raţă şi în rarele cazuri, galbenul rezultat dintr-o baie prealabilă peste care se aplică ceara de albine cruţând succesiv celelalte straturi de culoare. Vorbind de împistritul actual ne referim la acea ,,nebunie” cromatică ce reuşeşte să unifice atotcuprinzător, în cazuri excepţionale, până la 12 culori, parte rezultând din baia de culoare, parte fiind obţinute după aplicarea primei scriituri în ceară.

Motivele decorative sunt numeroase şi fiecare motiv se prezintă în mai multe variante, care se diferenţiază în funcţie de localitate sau zonă. Variază chiar şi în acelaşi sat sau oraş şi diferit iese acelaşi motiv din mâna aceleiaşi persoane care încondeiază. Cele mai utilizate motive sunt cele arhetipaleprecum Soarele care apare în numeroase reprezentări, ca simbol al primăverii, dragostei de lumină şi bucuriei de a trăi, luna, cruce, steaua cu patru sau opt braţe, apoi motivele zoomorfe: albina, broasca, racul, porumbiţa, greierele, zmeul, raţa, gâsca, şarpele, melcul, rădaşca, creasta cocoşului, coarnele berbecului, peştele, apoi cele fitomorfe: frunza bradului, frunza stejarului, frunza de mesteacăn, frunza de salcie, vâscul, floarea mărului, florile de păr, frunza trifoiului, garoafa, ghiocelul, mărgăritarul, ciuboţica cucului, frunza de fragi, căpşunile, miezul de nucă, păstăile, spicul grâului, al orzului, crenguţe, urmează cele scheomorfe grebla, lopata, hârleţul, sapa, secera, roata carului, roata morii, degetele, scara, butoiaşul sau fedeleşul, ţăpoiul, vârtelniţa, furca de tors, fierul plugului, cârja ciobanului, desagii şi brâul popii, calea sau cărarea rătăcită, inelul şi fluierul ciobanului, crucea Paştelui, crucea românească, crucea rusească sau crucea moldovenească, steaua numită uneori şi steaua ciobanului sau floarea străchinii, mânăstirea şi multe alte modele pe care ţăranul român le aşternea pe suprafaţa oului ,,scriind” astfel nenumărate poveşti.

Motivele geometrice sunt cele mai vechi şi mai răspândite. În privinţa motivelor scrise, motivul tipic al oului împistrit este cel geometric, în diferite forme. Rareori îmbinat cu motivul floral, acest geometrism arhaic care este de fapt un mod de expresie plastică. Unele motive reprezintă forme din lumea înconjurătoare, simboluri abstracte şi elemente astrale iar în ornamentarea geometrică se folosesc ca elemente, liniile drepte, curbe şi frânte sau în combinaţii de linii cu puncte. Liniile folosite îmbracă diverse aspecte cu anumite semnificaţii:

– Linia verticală şi cea orizontală, traiectul vertical simbolizează, forţa activă şi o elevaţie spirituală sau materială; linia verticală reprezintă viaţa, cea orizontală, moartea.

– Linia dreaptă, utilizată ca linie de separare sau unificare, simbolizează, destinul

– Linia dublă, dreaptă, panglică centrală, drum, un ornament primitiv universal, simbolizând eternitatea. Aceste linii sunt folosite ca linii de separaţie între diverse planuri.

– Linia formând o suită de dreptunghiuri reprezintă gândirea, cunoaşterea.

– Linia în semicercuri simbolizează protecţia.

– Linia frântă orizontală în dinţi de fierăstrău, cu alternanţa direcţiilor în sus şi în jos, semnifică binele şi răul, coexistenta lor în timp. Linia frântă verticală simbolizează dominaţia.

– Linia uşor ondulată reprezintă apa, purificarea.

– Meandrul este o linie sinuoasă, fără sfârşit. Meandrul cu volute şi spirale este caracteristic ceramicii din neolitic. Grecii şi romanii l-au folosit mereu în decorarea ceramicii. El reprezintă şarpele şi simbolizează nemurirea, eternitatea. Spirală care pleacă dintr-un punct, pentru a se desfăşura la infinit simbolizează timpul, eternitatea.

– Voluta, spirală dublă, regăsită şi pe ceramica veche, simbolizează legătura dintre viaţă şi moarte.

În afară de linii se folosesc în ornamentarea geometrică şi diverse combinaţii de linii formând simboluri:

– Motivul în ,,X” un simbol foarte vechi reprezintă unirea, prietenia.

– Plasa sau reţeaua, simbol ce reprezintă separarea binelui de rău.

– Plasa oblică într-un triunghi simbolizează sentimentele omeneşti.

– Pătratul reprezintă semnul grafic al inteligenţei.

– Pătratul cu reţea semnifică înţelepciunea.

– Triunghiul simplu sau cu franjuri simbolizează stăpânirea asupra sentimentelor.

– Rombul reprezintă înţelepciunea.

– Punctele şi „picăţelele”. sunt semne primitive străvechi, bogăţia, fericirea, de asemenea stelele, seminţe1e, a1binele.

Dintre motivele individuale remarcăm: Cercul, foarte răspândit în ornamentică, simbolizează diverse elemente ca soarele, universul, infinitul, aspectul ciclic al naturii. În afară de forma simplă a cercului, mai întâlnim forme de cerc cu punct interior, două cercuri concentrice şi cercul împărţit în două sau patru prin linii verticale şi orizontale.

Crucea, venerată ca fetiş în comuna primitivă a devenit semn distinctiv al creştinătăţii braţele sale semnificând, în acelaşi timp, şi cele patru puncte cardinale sau cele patru anotimpuri.

Despre simbolistica culorilor de pe ouăle încondeiate se poate susţine că:

– Roşu este simbol al sângelui, soarelui, focului, dragostei şi bucuriei de viaţă.

– Galben – lumină, tinereţe, fericire, recoltă, ospitalitate.

– Verde – reînnoirea naturii, prospeţime, rodnicie, speranţă.

– Albastru – cer, sănătate, vitalitate.

– Violet – stăpânire de sine, răbdare, încrederea în dreptate.

Chiar dacă sunt non culori în credinţa populară ele fac parte totuşi din culori.

– Albul – inocenţă, puritate.

– Negru – absolutism, statornicie, eternitate.

Tradiţia populară povesteşte că ouăle roşii sfinţite la Biserica Creştină sunt un antidot redutabil contra farmecelor şi magiei negre. Vechimea obiceiului încondeierii ouălor ar putea fi doar bănuită. Există bătrâni care îşi amintesc că străbunii lor vorbeau de practici de fertilizare săvârşite de tinere perechi care îngropau ,,ouă desenate” la marginea câmpului, în noaptea de Înviere, ceea ce plasează obiceiul în vremuri precreştine. Aceeaşi vechime pare a fi demonstrată şi de perpetuarea unui model numit ,,cireşică” ce este aproape identic cu ,,vârtelniţa” întâlnită pe ceramica de tip Cucuteni sau a motivului numit ,,cărarea rătăcită”, modelul şi cel mai greu de realizat. Ouă cu calea rătăcită mai primeau şi mamele a căror copii au murit nebotezaţi.

Dar ouăle încondeiate se foloseau nu numai la sărbătorile Paştelui ci şi în diferite alte sărbători la români cum ar fi: nunta: mirii primeau fiecare câte un ou roşu încondeiat cu motivele, coarnele berbecului care însemna spiritul de conducere în casă, berbecul întotdeauna conduce turma ca mascul dominant, apoi o inimă care înseamnă casa, şi de fapt dragostea din casă şi care inimă la rândul ei era plină de puncte albe ceea ce înseamnă stelele care la rândul lor reprezintă imensitatea dragostei din casa mirilor. La fiece cruce sunt câte un număr de patru cireşele ceea ce înseamnă rodul casei şi anume reuşita din casă şi bineînţeles neapărat copiii creştinaţi.

La începutul aratului plugarul primea un ou încondeiat cu fierul plugului ca să aibă  plugarul un an îmbelşugat şi mănos. Tot la fel şi cu celelalte simboluri scheomorfe în diferitele sezoane de agricultură. Dar ouăle încondeiate nu au fost prezente doar în zilele de Paşte ci se ornau cu ele împreună cu nucile, alunele îmbrăcate în staniol bradul de Crăciun, bradul de nuntă dar şi cel de înmormântare.

Ouăle închistrite începeau a fi ,,muncite” în Joia Mare. De regulă, ele nu se mâncau. După ce erau sfinţite în noaptea de Înviere, erau dăruite rudelor şi celor dragi şi erau păstrate în apropierea icoanelor până la Paştele următor sau dăruite ulterior în funcţie de necesităţi. Ouăle încondeiate sunt apreciate şi nu numai în zi de Paşti, ci mereu pentru că în acest mod, noi, ca popor putem duce mai departe tradiţia noastră veche de secole. Încondeiatul ouălor a păstrat un loc special în sufletul poporului român. La o primă vedere se poate afirma că oul încondeiat aparţine trecutului, însă meşterii populari reuşesc să menţină vie această tehnică arhaică în sufletul şi credinţa noastră, intr-un timp al modernităţii, apreciată în diferite regiuni din România şi foarte căutată în oraşele mari ale ţării dar şi peste hotare.

Urez pe această cale tuturor cititorilor o sărbătoare pascală luminată!

Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.

Bibliografie:
– Adrian Fochi ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.

  – Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.

  – Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.

      – Arthur Gorovei – Ouăle de Paşti – Studiu de folclor, Editura Paideea 2005.

  – Cornel Dan Niculae – Leacuri şi remedii magice din Carpaţi. Magia şi fiinţele fantastice din arhaicul românesc. Editura: Electra, 2011

  – Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.

  – Ernest Bernea – Cadre ale gândirii populare românești, Ed. Intreprinderea Poligrafică ,,13 Decembrie”, București, 1986.

  – Ernest Bernea – Civilizatia-romana-satească, Ed. Vremea,București 2006,

  – Ernest Bernea – Spațiu, timp și cauzalitate la poporul român Ed.  Humanitas Bucureşti 2005.

  – Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.
– Ion Ghinoiu ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.

  – Ion Ghinoiu – ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

  – Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.

– Ion Ghinoiu – ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.

  – Ion H. Ciubotaru ,,Ouăle de Paşti la români Vechime, semnificaţii, implicaţii ritual-ceremoniale” Editura Presa Bună, Iaşi,  2012.

  – Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

  – Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.

  – Narcisa Ştiucă ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.

  – Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.

  – Marcel Olinescu – ,,Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.

  – Maria Zahacinschi – ,,Ouăle de Paşti la români” Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1992

  – Mihai Coman – Mitologie populara românească. Editura: Minerva, Bucureşti, 1988.

  – Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.

  Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009

  Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”, Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.

  – Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.

Stoica Georgeta, Petrescu Paul, Dictionar de arta populara, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1997, ISBN: 973-45-0214-X, 530 p

  – Tony Brill – ,,Legendele românilor, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.

  – Tudor Pamfile – ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.

  – Tudor Pamfile,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.

  – Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.

- Reclama -

Comentarii știre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisement -
- Reclamă -
Scoala de soferi Barlad
- Reclamă -
Izolatii cu spuma barlad-vaslui
- Reclamă -
Taxi Barlad
- Reclamă -
Casa de ajutor reciproc barlad
Casa de ajutor reciproc barlad
CARP Barlad Elena Doamna
- Reclamă -
Raiser S.A. Barlad
- Anunturi de interse public -
- Anunturi de interse public -
Dezinsectie pe zona administrativa Barlad

Ultimele știri

SERTARUL CU VECHITURI -TRADIŢII DE FILIPII DE IARNĂ ŞI SFINŢII TREI IERARHI

Iată că am ajuns și la cele trei zile, de care sătenii le serbau cu mare fast, cele trei...

Alte știri de interes

- Advertisement -