Sertarul cu vechituri -Tradiții de Sfinții Petru și Pavel
Fiind cei mai importanţi sfinţi apostoli ucenici care au propovăduit Evanghelia, dar şi pentru activităţile lor misionare Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi în fiecare an pe data de 29 iunie, zi de o mare însemnătate în Biserica Ortodoxă Română. Minunile săvârşite de cei doi sfinţi sunt descrise pe larg şi în Noul Testament.
Sfântul Petru era frate lui Andrei cel întâi chemat. Mergând Iisus la iezerul Ghenisaretului şi aflând pe Andrei şi pe Petru unde-şi întindeau năvodul şi mrejele, i-a chemat şi îndată au urmat după dânsul. După aceea propovăduind Petru Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galatia, Capadochia, Asia şi în Vitinia, s-a pogorât până la Roma. Şi pentru că Sf. Petru a biruit cu minunile făcute de el pe Simon vrăjitorul, a fost răstignit, de împăratul Nero, cu capul în jos, precum el însuşi a dorit nefiind demn de aceiaşi moarte ca a Mântuitorului Iisus Hristos.
Apostolul Pavel, numit la început Saul, era om instruit, fiind învăţat de Gamaliel şi cunoscător desăvârşit al Legii lui Moise. Saul din Tars a fost unul dintre prigonitorii creştinilor şi cel care s-a învoit la uciderea cu pietre a lui Ştefan, primul martir al Bisericii. Saul a fost acela care a pornit spre Damasc pentru a-i aduce legaţi la Ierusalim pe cei care umblau pe Calea Credinţei. Pe drumul spre Damasc s-a petrecut orbirea trupească a lui Saul, care s-a finalizat prin convertirea lui de către Anania, botezul, iluminarea să trupească şi spirituală şi astfel, Saul s-a umplut de Duhul Sfânt şi s-a numit Pavel. Şi îndată a început a propovădui în sinagogi că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. A fost în numeroase călătorii misionare, a propovăduit în Antiohia Pisidiei, Iconia, Filipi, Tesalonic, Berea, Corint, Ierusalim, în ţinuturile Galatiei şi Frigiei, în Efes, în Macedonia, Milet, Tyr, învăţând pe mulţi ajungând în cele din urmă în Roma. Sfârşitul său a fost în timpul împăratului Nero. A murit ca martir al credinţei tăindu-i-se capul pentru mărturisirea lui Hristos, în urma lui Apostolului Petru.
Martiri ai credinţei creştine
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au murit în anul 67 ca şi martiri ai credinței creştine. Moaştele lor tot la un loc s-au pus. Având în vedere că cei doi s-au dat viaţa pentru credinţă în acelaşi an, ei sunt sărbătoriţi în aceeaşi zi în fiecare an, pe 29 iunie.
Înaintea sărbătoririi sfinților Petru și Pavel, credincioșii țin postul început în prima duminică după Rusalii și care ia sfârșit chiar astăzi, prin care se curăţă de păcate şi se apropiere spiritual de divinitate. Sfântul Petru fiind stăpânul lupilor, pe 29 iunie se ţine ,,Sărbătoarea lupilor”, un obicei prin care se previne ca lupii să dea iama în vite. Potrivit unor zone folclorice, Sfântul Petru de vară este separat de o jumătate de an de ,,fratele său”, Sfântul Petru de iarnă, acesta din urmă fiind de fapt patronul lupilor. Sân-Petru de vară marchează cea de-a doua jumătate a anului, care poate începe puţin mai devreme, la Sânziene, este patronul agricultorilor. În frumoasa tradiție populară se povestește că Sf. Petru a fost un om muritor, pe care l-a luat Dumnezeu în cer. Totodată Sfântul Petru e mâna dreaptă a lui Dumnezeu iar Sf. Petru ar locui cu Sf. Pavel în lună: Sf. Petru de-a dreapta şi Sf. Pavel de-a stânga , Sf. Petru fiind chelar, el nu păstrează numai cheile raiului, ci şi cheile încăperilor cerești; el este chelarul curții dumnezeiești, fiind mai mare peste grânare, din care trebuie să împartă animalelor.
Sf. Petru este răspunzător de starea finală a recoltelor, el este cel care patronează căldura şi ploaia, putând trimite grindină pe hotarele celor nerespectuoși. Fiind o sărbătoare de mare însemnătate pentru calendarul agricol, paza împotriva grindinii se realiza prin venerarea sfântului în cele trei zile de nelucrare, cu începere din 29 iunie.
El fierbe trei zile piatră adevărată, spre a o mărunți, ca să nu strice câmpurile. Când se aude huruind în cer, atunci când tună înăbușit, se crede că Sf. Petru fierbe piatra. De aceea Sf. Petru se serbează timp de trei zile, începând cu 29 iunie. Atunci când oamenii nesocotesc puterea dumnezeiască, Sf. Petru cheamă balaurii și împreună cu dânșii bate în lume cu piatră; balaurii mărunțind-o, iar el amestecând-o în ploaie. Când Sf. Petru plesnește din bici, din şfichiul biciului sar scântei, care, căzând pe pământ, se prefac în licurici. Licuricii sunt blagosloviți de sfânt ca să lumineze calea rătăciților prin păduri. Ei se ivesc aproape tot timpul în preajma acestei zile.
Obiceiuri pentru această zi
În ziua sfinților Petru și Pavel în tradiția populară se spune că nici o femeie nu trebuie să mănânce mere până în această zi, fără a face un mare păcat ți fără a-i supăra pe morți. După această zi, femeile tinere pot mânca mere, cele bătrâne trebuind să aștepte până la Sf. Ilie.
Cu valoare simbolică, până acum se interzicea scuturarea merilor, pentru a se feri de căderea peste holde a grindinii, având dimensiunile fructelor respective permisă fiind din această zi a baterea merelor dar și alte poame.
Dacă va tuna sau va fulgera în această zi, nucile şi alunele nu vor avea miez sau vor fi viermănoase.
Oamenii pistruiați se spală cu apă la miezul nopții, când cântă cocoșul, căci se tem să nu fie socotiți jidovi, altfel petele de pe față înmulțindu-se.
În credinţa populară se spune că în această zi e timpul începerii secerişului iar privighetoarea încetează să mai cânte în păduri iar cucii se transformă în şoimi, ei revenind la forma lor originală în ziua Bunei Vestiri. În ziua de 29 iunie se ţin şi ,,Moşii de Sfântul Petru”. Acum oamenii merg la biserică, asistă la slujbă şi dau de pomană în onoarea rudelor decedate merindele sfinţite: colaci, lumânări, colivă de grâu, porumb fiert cireşe din primul cules, mere dulci şi acre, zarzăre proaspete, iar cei care au miere pot duce la biserică faguri iar în unele regiuni se duc şi obiecte de îmbrăcăminte.
Un sincer ,,LA MULŢI ANI” tuturor ce poartă numele sfinților Petru si Pavel.
Dan Horgan
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.
– Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.
– Cornel Dan Niculae – Leacuri şi remedii magice din Carpaţi. Magia şi fiinţele fantastice din arhaicul românesc. Editura: Electra, 2011
– Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.
– Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.
-Ion Ghinoiu – ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.
– Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Ştiucă – ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.
– Marcel Olinescu – ,,Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
– Mihai Coman – Mitologie populara românească. Editura: Minerva, Bucureşti, 1988.
– Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.
– Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009
– Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”, Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.
– Tony Brill – ,,Legendele românilor, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.
– Tudor Pamfile – ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.
– Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.
– Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.
