Dacă în 26-28 septembrie am sărbătorit alţi trei Filipi (Berbecari, pe 18 octombrie am sărbătorit Lucinul sau Ziua Lupului, în luna noiembrie sunt mai multe zile închinate lupului, care poartă genericul nume de Filipii de Toamnă, care durează şapte zile, astfel trei dintre Filipi sunt celebraţi înainte de postul Crăciunului, iar ceilalţi patru Filipi în post. Acestea încep cu a doua parte din ,,Ziua lupului” şi Martinii de Toamnă – ocrotitorii urşilor.

Tradiții și obiceiuri de Filipii de toamnă

Sărbătoarea centrală a praznicului lupilor, situată chiar în ziua în care în calendarul ortodox este celebrat sfântul apostol Filip, este posibilul punct de plecare al acestor ceremonii specifice lunii noiembrie dar să nu dăm uitării şi seara „urlătoarei“, Sf. Andrei, 30 noiembrie). Legătura subtilă cu ziua Sf. Andrei poate fi văzută şi din referirile la limitarea puterii strigoilor începând cu jumătatea lunii noiembrie, limitare care cunoştea o suspendare în celebra noapte a Sf. Andrei.

În preajma lunilor de iarnă, avem un prim semnal al sărbătorilor consacrate divinităţilor protectoare ale bolilor copiilor. În acest sens trebuie înţelese aceste prime ofrande aduse duhurilor vărsatului sau „bubatului“, care vor continua mai multe zile din luna decembrie.

Despre Sf. Apostol Filip traditia populara se spune că lângă marea Galileii era o cetate ce se numea Vitsaida, aproape de Horazin şi de Kapernaum; iar Vitsaida tradus în limba ebraică „casa vânătorilor“, pentru că vieţuiau acolo vânători de peşte.

Într-acea cetate s-au născut trei apostoli: Petru, Andrei şi Filip. Petru şi cu Andrei erau pescari şi se îndeletniceau cu vânzarea peştelui, până ce au fost chemaţi de Hristos la apostolat. Iar Filip în copilăria lui a fost dat de părinţii săi la învăţătura de carte, şi a ajuns iscusit în sfânta scriptură, înţelegând bine toate proorociile despre Mesia cel aşteptat. Iar el auzind chemarea Domnului, îndată l-a crezut a fi adevăratul Mesia, şi a mers după dânsul, luând aminte la viaţa lui prea sfântă şi urmând sărăciei lui, apoi a învăţat de la dânsul dumnezeiasca înţelepciune, cu care avea să aducă la realitate nebunia neamurilor.

- Reclama-

​Filipii se ţin cu trei zile înaintea fiecărei lăsări de post. Trei se serbează toamna, în ultimele zile ale dulcelui dinaintea Postului Crăciunului. Aceştia sunt mai buni. Filipii au fost nişte apostoli care, pe vremea Sf. Ap. Filip prigonirilor contra creştinilor, au fost daţi într-o groapă cu lupi, de unde au scăpat nevinovaţi. Aceşti Filipi au fost şase fraţi zdrenţăroşi, cari rătăceau prin lume şi aveau putere să schimonosească, să pocească pe cei care nu ţineau zilele lor. Unul din Filipi, fiind şchiop, a rămas în urmă, şi de aceea se ţine mai târziu, în ziua de 21 noiembrie. Toţi Filipii te mai pot ierta, dar Filipul Şchiop – niciodată. Filipii o ţin şi femeile, şi bărbaţii, iar mocanii o ţin atâtea zile câţi cai au. De obicei se ţin trei zile, 12, 13 şi 14 noiembrie.

Ca să mai scape de ele, le mai dau copiilor la căsătorie câte o zi de ţinut. Filipii se serbează patru-cinci zile, însă nu una după alta, şi fiecare noră e datoare să ţină atâtea zile câte a ţinut soacra sa. Filipii sunt ca nişte zei ai casei (unu, doi, trei sau chiar şase), nişte penaţi, în onoarea cărora numai femeile măritate sau rămase văduve ţin sărbătoarea în intervalul 12-17 noiembrie, nemuncind nimic. Când fata, măritându-se, părăseşte casa părintească, şi mama ei rămâne fără altă fată şi moare fără noră, atunci tânăra îşi ia şi ţine şi Filipii mamei sale sau ai casei părinteşti, pe lângă cei ai soacrei. În felul acesta ajung Filipii la un număr de şase. Dacă a avut mai multe fete, mama rămâne fără Filip.

Filipii apăra casa de rele, de primejdii, de foc, de lupi, de şerpi. Prin unele părţi se crede că Filipii sunt nişte sfinţi mai mari peste fiarele sălbatice sau peste lupi (sau: Sf.

Petru porunceşte câinilor lui să mănânce vitele celui care nu va ţine aceste zile). Uneori, cât durează Filipii, se ţine atârnată de lemnul coşului o secure, pentru ca întreaga familie să fie păzită de pagube. Filipii de Toamnă, sau Dragostiţele, i se mai zice aşa, pentru că în acele zile se îndrăgostesc lupii, iepurii etc. pentru împuiere. Despre aceste sărbători se povesteşte că o femeie, neavând alte vite decât o scroafă, a lucrat în aceste sărbători, zicând că n-o să aibă ce-i răpi lupii, căci scroafa o va ţine-nchisă tot anul. Într-una din zile, din întâmplare, scăpându-i scroafa din cocină, a fost mâncată de lupi prin pădure. De aici înainte a sărbătorit şi ea aceste zile. Se mai povesteşte că o altă femeie, neavând nici o vită, a lucrat în aceste sărbători, zicând că n-o s-o mănânce lupii pe ea, căci vite n-are. Într-una din zile, trecând printr-o pădure, a fost urmărită de lupi până la marginea pădurii, unde a şi mâncat-o.

În credinţa populară se mai păstrează obiceiul ca la Lăsatul Secului de Postul Mare, şi acum se fac petreceri, cu puşti, pistoale, cu mâncare şi băutură, între rubedenii. Încep şezătorile, unde fetele şi nevestele torc pentru pânză. Începe torsul pentru cămeşi.

​Oamenii credeau că ferocitatea lupilor putea fi evitată prin diverse practici săvârşite în special la începutul ciclului Filipilor. În această zi se lipeşte gura sobei, ca să se lege şi gura lupului. Gospodina n-are voie să măture prin casă sau să dea gunoiul afară. Prin unele părţi se mătură noaptea şi gunoiul se ţine strâns după uşă trei zile, după care se ardeiază şi apoi se aruncă afară.

De asemenea, gospodina n-are voie să coasă (mai ales cu roşu), să împungă în piele sau să ia acul ori alt lucru ascuţit în mână, să nu macine, să nu toarcă, să nu pieptene lâna şi să nu dea nimic cu împrumut, mai ales sărături şi foc. Dacă dă cineva cenuşă cu cărbuni în noaptea de Filipi, vine lupul şi-i mănâncă ceva de pe lângă casă; dacă n-are ce mânca, atunci îl mănâncă pe om. Astfel, gunoiul nu trebuie dat afară în timpul Filipilor, căci, dacă ar fi dat afară, lupii ar 14 noiembrie scormoni prin el în căutarea cărbunilor, pentru că lupii nu leagă (nu pot prăsi) până când nu mănâncă un cărbune din vatră în zilele de Filipi. E obiceiul să se încleşteze doi piepteni, zicând: „Aşa să se încleşteze gura lupilor, să nu poată mânca vita lui …“. În perioada sărbătorilor dedicate lupilor se evită pronunţarea cuvântului lup sau, dacă este absolut necesar, i se spune gădineţ.

Se credea că numai la simpla pronunţare a cuvântului lupul auzea şi venea la oi. Se ţine pentru apărarea vitelor de păduchi. Strigoii care umblă în această zi nu vor mai avea nici o putere asupra celor ce vor păzi aceste zile cu nelucru. După ce trece sărbătoarea Filipilor, femeile se feresc să lase afară (până la Sf. Andrei) limbile de meliţă cu care au meliţat cânepa, pentru ca să nu se bată cu ele strigele, până ce pământul se cutremură. Femeile care trebuie să scoată cloştile cu pui afară, pun câte o piatră prin cuptor şi altele pe horn, ca să se împietrească gura uliului şi să nu-i mănânce puii. Cine nu ţine Filipii se poate îmbolnăvi.

E chiar o expresiune din popor: „L-a lovit din Filipi“. În aceste zile nu se coase, căci, înţepând cu acul, se „înţeapă“ vărsatul. În aceste zile se fierbe porumb şi se împarte prin vecini turtă coaptă în vatră. Copiii n-au voie să mănânce boabe de porumb, ca să nu se bubeze: „atât se va face bubatul (vărsatul) de mare, cât de mari sunt boabele de porumb.

​Ultimul moment din viaţa omului la care mai participă lupul este trecerea sufletului din lumea aceasta în cealaltă. Lupul participă şi aici în calitatea sa de animal călăuză, psihopomp: ,,Că lupul mai ştie / Seama codrilor / Şi-a potecilor / Şi el te va scoate / La drumul de plai / La un fecior de crai / Să te duci în rai / C-acolo-i de trai / În dealul cu jocul / C-acolo ţi-e locul”.

​Prima zi a Postului Crăciunului după lăsatul de sec de Dulcele toamnei, 15 noiembrie – 25 decembrie, este marcată, ca şi în cea a Postului Paştelui, de numeroase rituri de purificare şi ofrandele rituale, îndreptate mai ales către păsările cerului. Acest post ar fost poruncit de Maica Domnului bătrânului Crăciun, pentru că a tăiat mâinile bătrânei Crăciunoaie, nevasta sa, care moşise pe Maica Domnului. Acest post se ţine în cinstea Preacuratei, care fugea şi se ascundea de ruşine că se simţea fără vină grea, cu Mântuitorul Hristos.

În Calendarul Popular al românilor, Postul Crăciunului începe cu îngăduinţă astfel Spolocania este numele primei zile de post şi stă sub semnul purificării. În această zi, vasele în care s-a gătit şi s-a mâncat ,,de dulce” se curăţă şi se urcă în pod, iar în casa sunt coborâte oalele şi blidele speciale pentru perioadele de post. Avem de-a face, de fapt, cu o spălare ritualică a tuturor urmelor ce ar putea spurca Postul Crăciunului, respectat, în trecut, cu stricteţe în hotarul satelor noastre.

Spolocania e una dintre zilele despre care se spune că ,,scurtează postul”, deoarece îngăduie petrecerile, desfăşurându-se îndeosebi sub patronajul femeilor. Acestea se aduna într-o casă şi torc, ca să le crească înalta cânepă iar la ceas de seară petrec cu multă băutură, ca să-şi spele gura şi stomacul, să fie curate în post. ,,Toată ziua se cinstesc şi joacă – pentru cânepă, şi aduc pe cineva înalt în casă, ca să fie cânepă subţire şi înaltă ”

După lăsatul de sec se adună toate oasele şi resturile de mâncare, se pun într-o faţă de masă şi a doua zi se aruncă afară spre răsărit, zicându-se: „Păsările cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiţi îndestulate şi de la holdele mele oprite!“ Astfel se crede că vrăbiile, mai ales, nu vor strica ogoarele. Tot acum se realizau şi practici de magie premaritală sau chiar practici oraculare.

După lăsatul secului, până la 21 noiembrie, se strigă tinerii rămaşi necăsătoriţi. Un vechi obicei ne spune că se fac două focuri din coceni de porumb, pe deal, un foc la un capăt al satului şi altul la celălalt capăt al satului. În jurul focurilor se adună flăcăi şi strigă cam o oră, apoi, fiecare dintre ei, coboară din deal cu şomoioage de foc până acasă, unde le sting.

Fetele adună, în fiecare zi a Postului, câte o surcică, cu care, în ziua de Ajunul Crăciunului, vor fierbe crupe fără sare. Aceste crupe le vor pune pe masă, pentru ca seara, venind umbra ursitorului lor, pe horn, să aibă ce ospăta.

În credinţa rurală se vehiculează ideea că dacă în Postul Crăciunului e vreme moale, atunci primăvara sunt aşteptate ploi multe.
Dan Horgan

Bibliografie:

 – Adrian Fochi – ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.

  – Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.

  – Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.

  – Cornel Dan Niculae – Leacuri şi remedii magice din Carpaţi. Magia şi fiinţele fantastice din arhaicul românesc. Editura: Electra, 2011

  – Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.  

  – Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.

  – Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.

  – Ion Ghinoiu – ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

  – Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.

  – Ion Ghinoiu – ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.

  – Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

  – Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.

  – Narcisa Ştiucă – ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.

  – Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.

  – Marcel Olinescu – ,,Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.

  – Mihai Coman – Mitologie populara românească. Editura: Minerva, Bucureşti, 1988.

  – Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.

  – Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009

  – Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”,  Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.

  – Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.

  – Tony Brill – ,,Legendele românilor, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.

  – Tudor Pamfile – ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.

  – Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.

  – Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.