O postare neinspirată a europarlamentarei Ramona Strugariu s-a dovedit a fi o “ armă cu două tăișuri” la capitolul comunicare. Politicianul ,de origine bârlădeană , a postat pe pagina personală o fotografie în care erau imortalizate un recipient cu supă și o felie de pâine neagră.
Greșeală de comunicare sau aroganță? Postarea făcută de europarlamentarul Ramona Strugariu a declanșat valuri de comentarii negative la adresa acesteia.
“ ”Despre deputăție, între 2 şedințe. Aşa arată pauza de prânz, atunci când o am – adică foarte rar. Şi e cam singura masă a zilei, la mine. Zic fiindcă există oameni care cred că noi ne petrecem viața în întâlniri pe la restaurante de lux şi în cine de fițe, la Bruxelles. Nu e aşa”, a scris Ramona Strugariu, europarlamentar ales pe lista Alianţei 2020 USR-PLUS, pe Facebook.
Reacția unei internaute nu a întârziat să apară: “ Moaaaamă, și bănuiesc că a fost și mai rău având în vedere că în timp ce sorbeați ciorbița aia vă gândeați la bătrânii din România cu 7 lei pensia și copiii care merg flămânzi la culcare și tot flămânzi o iau către școală, nu? Moamă, crecă v-o cam stat în gât pâinica aia sărăcăcioasă în timp ce vă gândeați la treaba asta, la faptul că deputații sorb ciorbiță pe salariu de mii de euro, iar alții stau pe răbdări prăjite, așa-i? Sau cel puțin așa sper eu, că v-o stat în gât sau că măcar o să vă stea de-acu înainte.
În rest, tot respectul, doamna deputat, îmi dau seama ce greu e să muncești în fotoliu, cu tocurile în picioare, și pe căldura asta, de curge și rimelul waterproof. Cu aleasă considerație sper că măcar de un concediu la țară veți avea timp, cazată undeva la o familie obișnuită care trăiește din agricultură. Poate or să vă pună să-i ajutați la strânsu fânului, că e muncă mai ușoară decât statu-n scaun fără pauză de supă. E relaxant, mai iei o pauză de iarbă verde, mai faci o poză ptr instagram, ai draqu țărani, ei o duc bine, cu job-urile lor full time pitorești și instagramabile, și dvs sunteți blocată la munci antelectuale de mare calibru și efort. Și să nu uit: ca parte din comunitatea religioasă, am să propun cât mai curând să fiți canonizată, că țineți post ostenitor, nu glumă”.
Și jurnalista Oana Dimofte i-a transmis Ramonei Strugariu că “ azi Ramona a făcut o greșeală de comunicare” , iar reacția politicianul nu a întârziat să apară.
“ Aşa e. Am părut arogantă, lipsită de măsură şi de empatie, deşi nu asta a fost intenția, ba dimpotrivă. Chiar îmi pare rău” a transmis printr-o postare, bârlădeanca Ramona Strugariu.
Trebuie reamintit faptul că în temeiul Statutului unic al deputaților, în vigoare din iulie 2009, toți deputații în Parlamentul European primesc același salariu. El este stabilit la 38,5 % din salariul de bază al unui judecător la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Salariul lunar brut al deputaților, conform Statutului unic, este de 8.995,39 euro (începând cu 1 iulie 2020). Salariul se plătește din bugetul Parlamentului.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.
Cristina Rădulescu