Polițiștii din Huși au descoperit o metodă ingenioasă de înșelăciune prin care mai multe persoane au fost păgubite după ce au cumpărat, crezând că achiziționează pisici de rasă.
Un bărbat din București a fost reținut pentru 24 de ore, fiind suspectat că a încasat bani pentru animale de rasă, dar a livrat în schimb pui de pisică din rase comune.
Acțiunea s-a desfășurat miercuri, 10 iunie 2026, în cadrul operațiunii JUPITER, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române. Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sub supravegherea procurorilor, au efectuat o percheziție domiciliară în municipiul București.
Potrivit anchetatorilor, în august 2025, un utilizator al unui site de anunțuri online oferea spre vânzare pui de pisică aparținând unei rase consacrate, la prețuri cuprinse între 1.000 și 1.500 de lei. După ce erau contactați prin aplicații de mesagerie, cumpărătorii erau convinși să achite contravaloarea animalelor prin transfer bancar.
Surpriza apărea însă la livrare: în locul pisicilor de rasă promise, clienții ar fi primit pui de pisică din rasa comună. Prejudiciul total estimat în acest dosar depășește 5.000 de lei.
În urma probatoriului administrat, polițiștii Biroului Investigații Criminale Huși au dispus reținerea unui bărbat în vârstă de 42 de ani, din București. La desfășurarea acțiunii au participat și polițiști ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, într-un dosar penal pentru înșelăciune, anchetatorii urmărind să stabilească întreaga activitate infracțională și numărul exact al persoanelor prejudiciate.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe InstagramComenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante știri pe Spinos Media












