Vești bune din partea reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Vaslui. Conform raportărilor oficiale, luni 4 octombrie, la centrele de vaccinare din județul Vaslui a fost înregistrat un număr mai mare de persoane care au dorit să fie vaccinați împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Până marți, 05.10.2021, la nivelul județului au fost recepționate 143927 doze de vaccin anti COVID-19, din care 133512 doze, au fost deja utilizate pentru imunizarea cetățenilor din județ(72022 doze pentru prima administrare, 59165 pentru doza 2 și 2325 pentru doza 3).
“ Pe data de 04.10.2021 au fost vaccinate 883 persoane. Menționăm că 255 persoane au primit doza 1, 47 persoane au primit doza 2 și 581 persoane au primit doza 3.
De la începutul acestui an, pe teritoriul jutețului Vaslui, au fost testate 24627 persoane, din care 11950 persoane prin test rapid antigenic și 12677 persoane prin test RT – PCR standard.
În urma acestor testări, până în prezent au fost confirmate 10910 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), 13335 teste au avut rezultat un negativ, 379 teste au avut rezultat echivoc și 3 teste au avut rezultat invalid.
În ultimele 24 de ore au fost testate 377 persoane, din care 246 persoane au fost depistate pozitiv cu SARS – CoV 2 (COVID – 19) iar 131 persoane au avut un rezultat negativ.
În prezent, în județul Vaslui sunt 1994 cazuri active de coronavirus” a declarat Mihaela Vlada, directorul executiv al DSP Vaslui.
În România s-a demarat administrarea dozei a treia pentru persoanele care au împlinit șase luni de la primirea dozei a doua.
Doza 3 este ferm recomandată:
Accesul la vaccinare este permis și altor categorii populaționale, care au cel puțin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală. Doza a treia (booster) se efectuează numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială.
Totodată, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca primesc doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna).
Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de EMA, cel mai important for decizional, care reunește experți la nivel european.
“ Direcția de Sănătate Publică Vaslui susține și recomandă vaccinarea. Încurajăm populația să se imunizeze prin vaccinare, astfel încât vom limita răspândirea cu COVID – 19”, mai precizează sursa citată.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.