Astăzi, 28 noiembrie, soldați profesioniști care au ales să slujească țara sub drapel, au participat la ceremonia Depunerii Jurământului Militar.
Ceremonia s-a desfășurat la Monumentul Eroilor Neamului din Piața „Cerbul de Aur”, în prezența autorităților publice locale, a reprezentantului Diviziei 2 Infanterie „Geticaˮ și a familiilor militarilor.

“ Momentul a fost unul unic și cu o încărcătură emoțională deosebită atât pentru cei care au rostit Jurământul de Credință față de Patrie, cât și pentru familiile și apropiații acestora”, au transmis reorezentanții Regimentului 52 artilerie “ General Alexandru Tell”.
Activitatea a debutat cu primirea oficialităților locale, intonarea Imnului Național, prezentarea însemnătății jurământului militar, oficierea serviciului religios și depunerea jurământului.
Cu această ocazie au susținut alocuțiuni reprezentantul Diviziei 2 Infanterie „Geticaˮ, colonel Gabriel Stan, primarul municipiului Bârlad, avocat Dumitru Boroș și locțiitorul comandantului Garnizoanei Bârlad, colonel Mihai Calinciuc.
„ Realizarea legământului de credință față de patrie, în apropierea Zilei Naționale a României -1 Decembrie – va rămâne un moment de referință pentru dumneavoastră, cei care ați ales onoranta carieră militarăˮ, precizează sursa citată.
Activitatea s-a încheiat cu defilarea militarilor în aplauzele asistenței.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante știri pe Spinos Media.












