Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu cinci autospeciale și echipaje specializate pentru salvarea unui bărbat peste care s-a prăbușit un mal de pământ. Intervenția a avut loc în municipiul Vaslui, în zona Penitenciar au informat reprezentanții ISU Vaslui.
La sosirea echipajelor de intervenție, victima se afla la o adâncime de aproximativ patru metri, stratul de pământ aflat peste aceasta măsurând circa 1,5 metri.
“ Odată ce salvatorii au ajuns la victimă, concomitent cu acțiunea de salvare au fost începute și manevrele de resuscitare.
Victima, un bărbat în vârstă de 25 ani, a fost extrasă în stare de inconștiență, au fost efectuate manevrele de resuscitare.Din nefericire, cu toate eforturile depuse de echipajele de salvatori, victima a fost declarată decedată ” a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de instituțiile abilitate în acest sens.