În calea naturii nu ai cum să te pui! Vineri, 6 august,o ploaie torențială s-a abătut peste comuna vasluiană Epureni. Peste 100 litri pe metrul pătrat au căzut din cer, iar bilanțul dezastrului se poate vedea cu ochii liberi.
Gospodării inundate,zeci de kilometri de drum distrus , poduri și rigole inundate-așa arată bilanțul dezastrului.
“ În 11 gospodării apa a întrat în case, o casă aproape distrusă în totalitate,în 60 de gospodării au fost inundate anexele, curțile și grădinile . Au fost grav avariate aproape toate drumurile comunale și sătești, inclusiv drumul județean.
Am întocmit raportul operativ și l-am înaintat către Prefecura Vaslui, care urmează sa evalueze dezastrul și să înainteze o solicitare de sprijin financiar către Guvern.
Nu am cuvinte să mulțumesc, echipei de intervenții din cadrul primăriei și voluntarilor din comună, care în regim de urgență au început degajarea drumurilor și a podurilor.
Avem un volum mare de lucru deoarece majoritatea drumurilor sunt impracticabile și apelez pe această cale la răbdarea și înțelegerea dumneavoastră, am identificat cele mai grave probleme și vom interveni în ordinea priorităților.
Țin să mulțumesc și echipei de pompieri care au venit pentru a ne ajuta la evacuarea apelor din gospodării” a declarat printr-o postare publică Carmen Bilbie,primarul comunei Epureni.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de știri și informații pe Spinos Media.