Poliţiştii bârlădeni au reținut un bărbat de 32 de ani, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
Bătrân tâlhărit într-o zonă aglomerată a Bârladului
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Bârlad au probat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 32 de ani, din Bârlad, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Pe 20 ianuarie a.c., ora 13.30, Poliția Municipiului Bârlad a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, pe strada Republicii, în zona „Stadion”, un bătrân de 78 de ani a fost deposedat de o sumă de bani. În urmărirea bărbatului bănuit de comiterea faptei au alergat mai mulți martori, dar acesta și-a asigurat scăparea, după ce a fost urmărit câteva sute de metri.
În baza semnalmentelor primite de la martori, polițiștii Biroului de Ordine Publică Bârlad, deplasați la sesizare, l-au depistat în câteva minute peprezumtivul autor al infracțiunii. Prejudiciul în cauză este estimat la 1000 de lei și a fost recuperat integral, fiind restituit persoanei vătămate.
În urma probatoriului administrat, la data de 20 ianuarie a.c., polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore, acesta fiind prezentat Judecătoriei Bârlad care a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.