Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui, și cei ai Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au probat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 23 de ani, din localitatea Pușcași, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Duminică, 11 aprilie a.c., ora 13.45, polițiștii vasluieni au fost sesizați despre furtul a peste 220.000 lei, produs în noaptea de 10/11 aprilie, la punctul de lucru al unei societăți de pe strada Fabricii, dinmunicipiul Vaslui.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat prezumtivul autor al infracțiunii și au recuperat, în mare parte, prejudiciul cauzat (peste214.800 lei), care a fost restituit persoanei vătămate.Polițiștii au stabilit că bărbatul cercetat ar fi pătruns, prin efracție, într-o societate, și ar fi reușit să sustragă,dintr-un seif securizat, suma de bani precizată anterior.
În noaptea de 11/12 aprilie a.c., în urma probatoriului administrat, poliţiştii l-au reținut pebărbat pentru o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă JudecătoriaVaslui, cu propunerea de emitere a unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.