Un puști de 11 ani din Puiești și-a prins piciorul într-o motosapă (Foto)

Până la sosirea echipajelor de intervenție, copilul a primit primul ajutor de la un cadru medical angajat la centrul de permanență al comunei Puiești.

0
Un puști de 11 ani din Puiești și-a prins piciorul într-o motosapă (Foto)
- Reclamă -

Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit in localitatea Puiești, comuna Puiești, cu o autospecială pentru deblocare/descarcerare, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate pentru salvarea unui copil în vârstă de 11 ani prins cu piciorul sub o motosapă aflată în funcțiune.

Până la sosirea echipajelor de intervenție, copilul a primit primul ajutor de la un cadru medical angajat la centrul de permanență al comunei Puiești.

” La sosirea echipajelor de intervenție, a fost găsit un băiat în vârstă de 11 ani care avea piciorul prins într-o motosapă, victima fiind în stare de conștiență. Copilul a fost scos de sub motosapă și a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD” a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

” Traumatism complex de membru inferior stâng prin accident în gospodărie. Și-a prins piciorul într-o motosapa. Prezintă fractură închisă femur stâng cu deplasare și plagă delabrantă gamba stânga. Este acum transport cu ambulanță cu medic din Bârlad către Spitalul Vaslui” a declarat dr. Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.

Victima este transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

- Reclamă -
- Reclamă -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.