Diverse” Unde-i lege , nu-i tocmeală” ( Foto)
Articol din categoria: Stiri si Informatii

” Unde-i lege , nu-i tocmeală” ( Foto)

Cele mai citite Știri

” Unde-i lege , nu-i tocmeală” ( Foto)

- Reclama -

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Vaslui au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității efectuării transportului de marfă și persoane.

Totodată, acțiunea a vizat si verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.

În urma acțiunii, poliţiştii au verificat peste 15 de autovehicule, fiind aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5290 de lei, dintre care 2 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform Legii 55/2020, iar restul
pentru abateri la regimul rutier.

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate zilnic şi în perioada următoare.

Oamenii legii le recomandă participanţilor la trafic să adopte o conduită preventivă, să respecte regulile de circulaţie, să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție atât în mijloacele de transport în comun, cât şi în celelalte locuri prevăzute de legislația în vigoare.

- Reclama -

Comentarii știre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisement -
Constructii de drumuri si poduri Viacons rutier
- Reclamă -
Scoala de soferi Barlad
- Reclamă -
Taxi Barlad
- Reclamă -
Sape mecanizate si elicopterizate Barlad
- Reclamă -
- Reclamă -
- Anunturi de interse public -
- Anunturi de interse public -

Ultimele știri

Șeful Jandarmeriei Vaslui, rol important într-un exercițiu internațional cu peste 500 de participanți din 19 țări

„Carpathian Blue Shield 2026” s-a desfășurat în perioada 26 septembrie – 2 octombrie, la Centrul de Pregătire al Jandarmeriei...

Alte știri de interes

- Advertisement -