Politistii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, au derulat activități specifice, preventiv-informative, în zona unităților de învățământ din municipiul Bârlad, județul Vaslui, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale din zona unităților de învățământ precum și a absenteismului în rândul elevilor din învățământul preuniversitar.
În cadrul activităților desfășurate de către cei peste 50 de polițiști participanți, de la structurile de siguranță școlară, prevenirea criminalității, ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, combaterea criminalității economice, poliție transporturi, s-a avut în vedere menținerea nivelului ridicat de acțiune în cadrul activitatilor de control sistematic și prezența activă, în mediile și locurile din apropierea unităților de învățământ preuniversitar, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale și fenomenului de absenteism școlar.
“ Totodată, s-a avut în vedere eficientizarea modului de acțiune în domeniul prevenirii infracțiunilor comise cu violență în proximitatea unităților de învățământ preuniversitar , precum și prevenirea, dar și combaterea traficului și consumului de droguri.
În zona adiacentă activitățile au vizat depistarea și identificarea elevilor care absentează de la cursuri, identificarea unităților de învățământ din care fac parte și transmiterea datelor obținute unităților de învățământ, pentru luarea de măsuri conform competențelor.
Astfel, au fost instruite 300 de persoane, dintre care 270 de elevi, aceștia fiind atenționați cu privire la conduita în școală și societate.
Totodată, elevii depistați că absentează de la orele de curs (se aflau în afara unităților de învățământ) au fost îndrumați spre sălile de curs, urmând ca situația să fie adusă la cunoștință unităților de învățământ”, a precizat purtătorul de cuvânt al Indoectoratului Județean de Politie, Bogdan Gheorghiță.
În cadrul activităților desfășurate au fost verificați și 28 de agenți economici, situați în vecinătatea unităților de invățământ.
Ca urmare a activităților desfășurate au fost constatate, în flagrant delict, 2 infracțiuni din domenii diferite, au fost constatate și aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 14. 290 lei.
De asemenea, s-a avut în vedere identificarea și efectuarea de activități informative, la localurile de alimentație publică de tip cafe-bar, săli de jocuri electronice (casino – slot machine), cu accent pe comercializarea de băuturi alcoolice sau produse de tutun, dar și de combaterea accesului elevilor minori la jocurile de noroc.
Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, transmite următoarele recomandări pentru părinți:
Dar și elevilor, pe durata cursurilor școlare:

Polițiștii vasluieni vor acționa în continuare, în sistem integrat, pe cuprinsul întregului județ, pentru prevenirea și combaterea tuturor faptelor antisociale și în vederea impunerii unui climat de disciplină și siguranță în mediul școlar.
Urmareste cele mai noi stiri din Barlad spinos.ro pe Facebook si pe Instagram Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante știri pe Spinos Media