Conform raportărilor Direcției de Sănătate Publică Vaslui, rata incidenței cumulative a infectării cu COVID-19 de la nivelul municipiului Bârlad a ajuns la 2,76 la mia de locuitori. Astfel, toate restaurantele, barurile, cafenelele, sălile de jocuri de noroc din spațiile închise își vor putea relua activitatea începând de mâine. Evident, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și numai în intervalul orar 06.00-23.00
Ca urmare a adresei Direcției de Sănătate Publică Vaslui înregistrată la Instituția Prefectului – județul Vaslui cu numărul 1130/ 18.01.2021 prin care se aduc la cunoștința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vaslui modificările ratei incidenței cumulative a COVID-19 la 1000 de locuitori, pe localitățile din județul Vaslui, pentru o perioadă de 14 zile, față de analiza realizată în data de 04.01.2021 ( rată calculată în conformitate cu art. 15 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 3/ 2021), astăzi, 18 ianuarie 2021, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vaslui întrunit în ședință extraordinară a adoptat Hotărârea nr. 4 .
Pentru localitățile din județul Vaslui, prevăzute în anexa nr. 2 a hotărârii, în care rata incidenței cumulative a COVID-19, în ultimele 14 zile, este mai mare de 1,5‰ de locuitori și mai mică sau egală cu 3‰ de locuitori, începând cu data de 19 ianuarie 2021, ora 00:00 și până la data de 01 februarie 2021, ora 24:00, se instituie următoarele măsuri :
1. activitățile instituțiilor muzeale, ale bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, ale instituțiilor de spectacole şi/sau concerte, școlilor populare, de artă şi de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, conform art. 1 pct. 6 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 3/2021.
2. în condițiile pct. 1 organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, conform art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 3/2021.
3. organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in și organizarea şi desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt interzise, conform art. 1 pct. 8 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr.3/2021.
4. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfășoară fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00-23:00, conform art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 3/2021.
5. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent se desfășoară fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00-23:00, conform art. 6 pct. 3 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 3/2021.
6. activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, se desfășoară fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06:00-23:00, conform art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 3/2021.
7. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, conform art. 10 pct. 2 din Anexa nr. 3 la Hotărârea de Guvern nr. 3/2021.