Comorile Mănăstirii Rohia
Mănăstirea “Sfânta Ana” Rohia, ctitorită la îndemn dumnezeiesc, a devenit în cei 90 de ani de existență un centru monahal de referință pentru zona Maramureșului. Ocrotit de Maica Domnului, acest frumos lăcaș de rugăciune a rezistat vitregiilor din perioada comunistă, când majoritatea mănăstirilor din zonă au fost închise. Ctitorită la îndemn dumnezeiesc, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica mănăstirii este un puternic sprijin duhovnicesc și un izvor de nădejde atât pentru monahii de aici, cât și pentru toți cei care îi cer ajutorul prin rugăciune.
În liniștea acestei mănăstiri, și-a trăit ultimii ani de viață marele cărturar creștin Nicolae Steinhardt, care a îmbrăcat aici haina monahală în anul 1980.
Printre valoroasele monumente bisericeşti şi de artă religioasă, care atrag admiraţia şi preţuirea vizitatorilor din ţară şi de peste hotare, un loc de frunte îl ocupă şi Mănăstirea „Sfânta Ana”-Rohia, din „Ţara Lapuşului”, judeţul Maramureş. Aşezată într-un cadru pitoresc, pe coama unui deal, în mijlocul unei păduri de fag şi de stejar, Mănăstirea Rohia constituie locul privilegiat al căutătorilor de linişte şi reconfortare sufletească, al iubitorilor de frumos artistic şi natural.
Începuturile mănăstirii sunt legate de persoana preotului ortodox român Nicolae Gherman (1877-1959), paroh în satul de la poalele Dealului Viei – Rohia, deal pe care se găseşte aşezată mănăstirea. Preotul ctitor a zidit mănăstirea în memoria fiicei sale, copila Anuţa, pe care a pierdut-o, fiind chemata la Domnul în noiembrie 1922, la vârsta de numai 10 anişori. Această fetiţa s-a facut un binevestitor al voii Domnului căci, nopţi de-a rândul, copila îi apărea în vis tatălui ei, rugându-l să construiască, o casă Maicii Domnului” în Dealul Viei din hotarul Rohiei. La început îndureratul părinte tăinuia în inima sa visele, pâna când, într-o zi o femeie credinciosă, Floarea lui Ilie, a venit la el şi i-a spus : „Părinte de ce nu asculţi glasul lui Dumnezeu, care-ţi porunceşte prin copila Anuţa, să faci casă Maicii Domnului în Dealul Viei ?” Nedumerit parintele o întreabă – „ce casă să fac Maicii Domnului ?” la care femeia i-a raspuns – „Mănăstire să faci, parinte !” în acel moment părintele Nicolae şi-a dat seama că este vorba de o hotărâre divinăşi, cuprins de o linişte sufletească, s-a hotărât să construiască o mănăstire în amintirea copilei sale şi pentru mângâierea credincioşilor din aceste părţi. Sprijinit de consătenii săi, parintele hotărăşte ridicarea Sfintei Mănăstiri într-o poiană numită „la stejarul lui Pintea” unde, potrivit obiceiului a fost înfiptă o cruce. Peste câteva zile, însă, constată uimiţi că crucea pe care o aşezaseră în poiană nu mai era la locul ei, ci se afla în altă parte, tocmai pe pintenul dealului pe o stânca. Bănuind că o mână răuvoitoare a săvârşit această mutare, crucea a fost adusă şi aşezată la locul ei iar un credincios, pe nume Alexandru Pop, a rămas de pază peste noapte. Seara târziu când a început să ningă credinciosul s-a întors acasa. A doua zi, de dimineaţă, când a ajuns acolo, deşi nu era nici o urmă pe zăpada proaspăt căzută, crucea nu era la locul ei ci a fost din nou gasită pe locul unde se află actuala biserică a mănăstirii. Cu toţii au considerat că acesta nu poate fi decât un semn revelat prin care s-a arătat locul unde să fie construită biserica sfintei mănăstiri.
„Creştinismul este o şcoală a fericirii ” – Părintele Nicolae Steinhardt
Lucrările pentru ridicarea bisericii au început în anul 1923. După multe greutăţi, cu sacrificii mari şi ajutat de entuziasmul şi braţele sutelor de credincioşi, s-a reuşit ca în timp de doi ani să fie ridicată o biserică modestă şi o casă monahală. Mănăstirea a fost sfinţită abia în 1926, de către vrednicul de pomenire episcopul Nicolae Ivan al Clujului, la 15 august, de sarbătoarea Adormirii Maicii Domnului, care a devenit hramul mănăstirii. Astfel a luat fiinţă „primul aşezământ de acest feliu” în Ardealul alipit. Multă vreme, aşezământul a rămas la stadiul de schit, neputându-se dezvolta din cauza accesului foarte greu. Mănăstirea s-a putut dezvolta dupa 1965 şi mai ales 1970, când s-a introdus curentul electric şi s-a amenajat drumul de acces. Râvna şi dăruirea unor stareţi cu reală vocaţie a îmbogăţit patrimoniul mănăstirii Rohia, patrimoniu care astăzi se compune din urmatoarele valori : „Casa de Stejar” (1965), „Casa Stareţiei” (1969-1972), „Casa cu Paraclis” (1973-1975), „Casa Poetului” (1977-1979), „Altarul de vara” (1980-1983), „Poarta maramureşană” de la intrare în incintă mănăstirii (1988), „Casa Alba” (1988-1992), „Poarta din sat” (1999 – 2001), „Colţul maramureşan” compus dintr-o casă şi o biserică de lemn (2001) s.a. Una din realizările foarte importante ale acestui aşezământ a fost, este şi va ramâne faptul că aici, pe parcursul celor peste 70 de ani de existenta, sute de mii de români şi-au gasit materializate năzuinţele unităţii de neam şi credinţă.
Astăzi prin reorganizarea Bisericii Ortodoxe Române, Mănăstirea „Sfânta Ana” – Rohia se afla sub oblăduirea canonică a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului. Ea este situată în „Ţara Lapuşului”, un prea frumos, pitoresc şi binecuvântat colţ de tară românească, la cca. 50 km de oraşul Baia Mare şi 43 km de oraşul Dej, în hotarul satului Rohia ce aparţine oraşului Târgu Lapuş, în mijlocul unui codru de fag şi stejar, pe coama unei coline ce poartă numele „Dealul Viei”, la o altitudine de aproximativ 500 m.
Mănăstirea „Sfânta Ana„ Rohia – biserica cea veche
Modestă, dar plăcută, prima biserică a mănăstirii a fost ridicată pe pintenul „Dealului Viei„, în mijlocul unei păduri de fag și de stejar. Lucrările de construcție au început în anul 1923 și au durat până în anul 1925. Ele au fost executate cu multă osteneală și eforturi deosebite, dar credința, entuziasmul și spiritul de sacrificiu ale ctitorului, credincioșilor din Rohia și din satele din jur au biruit.
Biserica mănăstirii a avut următoarele dimensiuni: 17,80 m lungime, 5,70 m lățime și 13 m înălțime. Temelia ei a fost din piatră, iar zidurile din cărămidă, cu mici ferestre de o parte și alta. În dreptul altarului, bisericuța avea doua abside mici, iar deasupra naosului s-a ridicat o mica cupolă din lemn.
În față, bisericuța avea un pridvor, care se sprijinea pe patru stâlpi frontali, iar pe frontonul de deasupra era pictată în frescă „Adormirea Maicii Domnului„, icoana hramului mănăstirii. Interiorul bisericii a fost numai tencuit și văruit iar cu timpul pereții ei au fost împodobiți cu icoane.
În anul 1996, din inițiativa Prea Sfințitului Justin, arhiereu – vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Satmarului, starețul mănăstirii, vechea bisericuță a fost desfăcută, iar pe locul ei a început construirea unei biserici noi și impunătoare. În prezent iconostasul și o parte din icoanele din vechea bisericuță se afla în paraclisul amenajat la demisolul noii biserici a mănăstirii.
Mănăstirea„Sfânta Ana„ Rohia – biserica nouă și Icoana Maicii Domnului
Biserica veche, construită din cărămidă, pe fundații de piatră, cu acoperiș și bolți de lemn, s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulțimea credincioșilor care cercetau mănăstirea Rohia. În această situație, dorința Prea Sfințitului Justin Sighețeanu, stareț al mănăstirii din 1988, a fost de a ridica o nouă și măreață biserică, aceasta urmând să se încadreze în ansamblul general al mănăstirii și, în același timp, să-i confere o nota aparte pe măsura importanței ei.
În acest sens, a adunat în jurul Prea Sfinției Sale o echipă de specialiști: arhitectul Dorel Cordoș din Sighetul Marmației, inginerii Alexandru și Gelu Zaharia și constructorul inginer Grigore Buda. După ani de pregătire, în primăvara anului 1996, când toate au fost temeinic analizate s-a purces la desfacerea bisericuței vechi și la construirea celei noi.
Din cauza lipsei de spațiu, dar mai ales pentru faptul că locul pentru construirea bisericuței i-a fost descoperit părintelui ctitor Nicolae Gherman prin voința divină, s-a hotărât ca și biserica nouă să fie amplasată pe același loc unde fusese construită, cu 70 de ani în urmă, bisericuța veche.
Biserica veche a fost desfăcută cu grija de viețuitorii mănăstirii, iar materialele din care a fost construit au fost refolosite în zidurile noii biserici; în acest fel, noua biserică a pornit la drum cu încărcătura spirituală acumulată în cei 70 de ani de existență a mănăstirii.
Din anul 1998 s-a dat în folosință paraclisul de la demisol, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae„, paraclis în care se oficiază toate sfintele slujbe ale mănăstirii și care a fost împodobit cu iconostasul și icoanele vechii biserici la care se adaugă câteva icoane pe sticlă, pictate de un viețuitor al mănăstirii.
Icoana Maicii Domnului se găsește în Paraclisul „Sfântul Ierarh Nicolae„, de la demisolul bisericii noi, și a fost pictată de călugărul Nicanor din Sfântul Munte Athos. În deceniul al patrulea al secolului al XX-lea, icoana a scăpat dintr-un incendiu când, din cauza unei lumânări nesupravegheate, suportul lemnos al icoanei a luat foc fiind mistuit în întregime, în timp ce icoana păstrează doar câteva urme care mărturisesc minunea săvârșită. În anul 2004, icoana a fost restaurată de către profesorul universitar Teo Mureșan, din Cluj Napoca.
Mănăstirea Rohia – Chilia părintelui Nicolae Steinhardt„
Casa Poetului„ a fost ridicată între anii 1977 – 1979, are un parter și doua nivele cu superbe verande. Aici se afla Chilia părintelui Nicolae Steinhardt. În aceasta casă a locuit temporar și poetul Ioan Alexandru. După moartea părintelui Nicolae Steinhardt, întâmplată la 30 martie 1989, chilia în care a viețuit ca monah al Mănăstirii Rohia a fost destinată ca să pastreze, în timp, memoria celui care a viețuit in ea. Ea a fost amenajată ca un mic muzeu, în care se păstrează lucrurile personale ale părintelui Nicolae Steinhardt: manuscrise, cărți, icoane, tablouri, precum și mobilierul.
” Dăruind lumina pe care nu o ai, o vei dobândi și tu ” .
